Prieteniile în care efortul vine aproape exclusiv dintr-o singură parte au efecte clare asupra sănătății mintale. O revizuire din 2025 a confirmat că relațiile reciproce sunt asociate cu o sănătate mintală mai bună, stres redus și un nivel mai mare de bunăstare. În schimb, relațiile dezechilibrate se leagă de efecte opuse.
Miza nu ține doar de disconfortul de moment. Când o persoană rămâne într-o prietenie din obligație sau vinovăție și ajunge să inițieze, să explice, să ierte și să facă loc constant, costul se vede și în starea emoțională. Potrivit teoriei schimbului social și cercetărilor despre felul în care rezistă prieteniile în timp, reciprocitatea efortului este elementul care le susține.
Un semn de dezechilibru poate apărea chiar în conversație. Anita Vangelisti, cercetător la Universitatea din Texas, a descris „narcisismul conversațional” ca o orientare extremă spre sine în discuție. Persoanele care manifestă acest tipar primesc un scor semnificativ mai mic la atracția socială. În practică, asta se vede atunci când fiecare conversație revine constant la ce simte, ce vrea sau ce a trăit cealaltă persoană, iar interlocutorul rămâne aproape mereu în rolul de public.
Și cercetările mai vechi au indicat aceeași direcție. Studiile din anul 2000 au arătat că prietenii cu prea multe pretenții sau cronic neserioși produc o tensiune socială care afectează scorurile de bunăstare, indiferent dacă persoana respectivă își place sau nu acel prieten. Potrivit Lyla, asta explică de ce cineva poate ține la o persoană și, în același timp, să iasă din relație epuizat.
Există și un prag mai greu de observat. Cercetările despre deteriorarea prieteniilor arată că raționalizarea repetată a comportamentelor negative ajunge, la un moment dat, să spună mai mult despre caracterul celeilalte persoane decât despre circumstanțe. Când justificările de tipul „așa e ea”, „trece printr-o perioadă” sau „nu a vrut” se repetă mult timp, tiparul nu mai poate fi tratat ca o excepție.
Pe aceeași linie se află și cercetările despre „auto-reducerea la tăcere”, adică suprimarea propriilor nevoi pentru a păstra relația neatinsă. La persoanele care fac asta pe termen lung, asocierea cu depresia este puternică. În paralel, analiza interacțiunilor umane a arătat anterior că oamenii aflați într-un moment dificil preferă să fie ascultați și acceptați, nu sfătuiți imediat. Într-o prietenie, felul în care cineva ascultă rămâne una dintre probele de bază ale reciprocității.
Pentru relațiile care par dezechilibrate sunt sugerate două teste practice. Primul este retragerea deliberată, pentru a observa reacția celeilalte persoane atunci când nu mai întreții singur contactul. Nu este vorba despre orgoliu, ci despre verificarea efortului reciproc: apare interes real, inițiativă și grijă sau se instalează imediat liniștea?
A doua variantă este o discuție directă, fără învinovățire. Exemplul de formulare recomandat de Psychology Today, citat în publicația Vice, este: „Mă simt de parcă eu am fost cel care a inițiat majoritatea contactelor noastre în ultima vreme, ai observat asta?” Recomandarea de bază rămâne aceeași: accentul cade pe experiența personală și pe răspunsul concret, nu doar pe o explicație formulată frumos.
