Compania aeriană low-cost Spirit Airlines și-a încetat sâmbătă operațiunile, devenind prima victimă majoră din mediul de afaceri a războiului din Iran. Prăbușirea operatorului american a fost provocată direct de dublarea prețului la combustibilul pentru avioane, o consecință a unui conflict militar care durează de peste două luni și care afectează deja buzunarele șoferilor români.
Prima victimă a războiului economic
Cifrele vorbesc de la sine.
Planul de restructurare al companiei Spirit Airlines se baza pe un preț al combustibilului de 2,24 dolari pe galon în 2026 și 2,14 dolari în 2027. Numai că, la finalul lunii aprilie, costurile reale au explodat, ajungând la circa 4,51 dolari pe galon. Fără sprijinul creditorilor și în ciuda unei propuneri de ajutor de 500 de milioane de dolari din partea lui Trump (respinsă de mulți republicani), compania care opera aproximativ 5% din zborurile din SUA a intrat în lichidare. În paralel, prețurile la benzină în SUA au sărit de 4 dolari pe galon, catalogate de Taylor Rogers, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, drept simple „perturbări pe termen scurt”.
Negocieri blocate și un impas total
Dar cum s-a ajuns aici? închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz, prin care trecea o cincime din țițeiul mondial, a generat un șoc uriaș în piața energiei. Vineri, Teheranul a trimis o propunere revizuită prin intermediari pakistanezi, ce includea amânarea discuțiilor nucleare până la finalul conflictului (suspendat din 8 aprilie) și redeschiderea strâmtorii. Într-o analiză recentă, Financiarul arată că ambele părți sunt convinse că dețin avantajul, iar pozițiile lor sunt extrem de îndepărtate.
Președintele Donald Trump a respins rapid varianta. Liderul american a declarat reporterilor că nu era „mulțumit” de ofertă, deși a confirmat existența unor contacte telefonice. Poziția Casei Albe rămâne una de forță. Purtătoarea de cuvânt Olivia Wales a subliniat că „disperarea” Iranului crește sub presiunea economică, adăugând că președintele SUA „deține toate cărțile și are tot timpul necesar pentru a încheia cea mai bună înțelegere”. V-ați gândit vreodată cât de repede se propagă o decizie militară în economia reală?
Obiective militare sub semnul întrebării
Dincolo de impactul financiar, strategia de la Washington ridică serioase semne de întrebare. Atacul inițial din 28 februarie avea ca scop blocarea accesului Iranului la o armă nucleară. E drept că alte obiective, precum schimbarea regimului de la Teheran sau încetarea sprijinului pentru grupări ca Hezbollah, Houthi și Hamas, rămân neîndeplinite.
Și totuși, oficialii americani apără intervenția. Olivia Wales a declarat că Trump a „îndeplinit sau depășit” toate obiectivele militare, inclusiv acțiunea „de a se asigura că Iranul nu va putea avea niciodată o armă nucleară”. La rândul său, Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a negat în fața Congresului că acest conflict ar fi devenit o „mlaștină”, deși estimările inițiale ale lui Trump indicau o durată de doar patru până la șase săptămâni.
Calcule politice și o nouă realitate
Pe plan intern, presiunea crește înaintea alegerilor din noiembrie, unde republicanii riscă să piardă controlul Congresului, în condițiile în care popularitatea președintelui a coborât la 34%. În acest climat, opțiunile militare rămân pe masă, Axios relatând că s-au pregătit planuri pentru lovituri „scurte și puternice”. Între timp, relațiile cu aliații europeni s-au răcit, Pentagonul anunțând deja retragerea a 5.000 de trupe din Germania.
Un diplomat european a rezumat situația sub anonimat: „Este greu de prevăzut cum se va termina acest conflict în curând”. Experții văd însă o schimbare strategică majoră. Laura Blumenfeld, de la Universitatea Johns Hopkins, avertizează că un eșec în securizarea strâmtorii ar fi o lovitură severă, iar Trump „ar fi amintit ca președintele SUA care a făcut lumea mai puțin sigură”.
Jon Alterman de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale este și mai direct. El explică faptul că „Iranul și-a dat seama că, chiar și într-o stare slăbită, poate închide strâmtoarea după bunul plac”. Acesta a adăugat: „Asta face ca Iranul să fie mai puternic decât era înainte de război.” La Teheran, liderii par dispuși să aștepte, conștienți de presiunea electorală de la Washington. Sina Toossi, cercetător la Center for International Policy, a concluzionat pe platforma X: „Iranul nu este divizat și nu cedează, ci câștigă timp”.
