Sindromul impostorului. De ce apare? Ai avut vreodată sentimentul că nu meriți ceea ce ai realizat, chiar dacă ai muncit din greu? Că ai fost promovat „din greșeală”, că e doar o chestiune de timp până când ceilalți te vor „prinde” că nu ești suficient de bun? Dacă da, ai intrat, direct sau indirect, în contact cu sindromul impostorului.
Și nu ești singur.
Multe persoane cu realizări remarcabile, cu diplome, recunoaștere sau experiență se confruntă cu acest sentiment apăsător că sunt niște „falsuri bine ambalate”. Poate că nu spun nimănui. Poate că râd și glumesc la suprafață. Dar în interior este mereu o voce care șoptește: „ai avut noroc”, „nu e chiar meritul tău”, „vor descoperi într-o zi adevărul”.
Sindromul impostorului nu este o boală, nu apare în manualele de diagnostic, dar este cât se poate de real. Și dureros.
Hai să vedem de ce apare și, mai ales, cum îl poți gestiona cu blândețe, fără să te asuprești pentru că îl simți.
Ce este, de fapt, sindromul impostorului?
Este o stare psihologică în care o persoană nu își recunoaște realizările și trăiește cu frica constantă de a fi „descoperită” ca fiind inadecvată, incompetentă sau „sub nivel”.
Ce îl face atât de perfid este faptul că apare, paradoxal, tocmai la persoanele capabile, muncitoare și perfecționiste. Cei care depun eforturi mari, care nu lasă nimic la întâmplare. Cei care, în loc să se bucure de succes, nu fac decât să-l pună sub semnul întrebării.
De ce apare?
Nu există un singur răspuns, dar există un amestec de factori care, împreună, pot alimenta acest sindrom:
1. Mesaje primite în copilărie
Dacă ai crescut într-un mediu unde succesul era minimizat („ai luat 10? bine, data viitoare să iei premiul I”), sau unde comparațiile erau constante („uite ce bine se descurcă sora ta!”), e posibil să fi internalizat ideea că niciodată nu e suficient.
2. Perfecționismul învățat
Dacă ai fost încurajat mereu să „fii cel mai bun” și ai legat valoarea ta de rezultate, ai ajuns, probabil, să crezi că orice greșeală este o dovadă de eșec personal. Și că succesul trebuie să fie perfect, fără eforturi vizibile, fără îndoieli, fără ajutor.
3. Standardele sociale nerealiste
Suntem înconjurați de povești „instagramabile” ale succesului. Oameni care par să aibă totul sub control, cariere care cresc fulminant, realizări prezentate fără vulnerabilitate. Așa ajungi să crezi că doar tu ai dubii. Doar tu te îndoiești de tine.
4. Primii pași într-un mediu nou
Sindromul impostorului explodează adesea când te afli într-un rol nou: un job mai complex, o promovare, o reconversie profesională, un proiect în care nu te simți 100% pregătit. Cu cât provocarea este mai mare, cu atât crește riscul să te întrebi: „chiar am ce trebuie pentru asta?”
Cum recunoști sindromul impostorului?
Nu vine cu etichetă, dar se poate manifesta prin:
-
Tendința de a-ți subevalua realizările: „nu e mare lucru”, „oricine putea face asta”
-
Nevoia constantă de validare externă
-
Frica de a cere ajutor („dacă par incompetent?”)
-
Refuzul de a accepta complimente
-
Epuizare prin muncă excesivă, ca să „compensezi”
-
Procrastinare din frică de eșec sau de a nu confirma așteptările
-
Auto-sabotaj subtil: alegerea unor sarcini prea ușoare sau evitarea expunerii
Ce e și mai dureros? Când obții un succes, în loc să te bucuri, te întrebi: „oare chiar l-am meritat?”.
5 pași pentru a depăși sindromul impostorului cu blândețe
1. Observă vocea critică — nu o crede pe cuvânt
Primul pas nu este să „scapi” de sindromul impostorului, ci să-l recunoști. Să îl identifici. Să poți spune, cu onestitate: „Aha, asta e vocea care îmi spune că n-am făcut suficient”.
Vocea sindromului impostorului sună familiar:
Nu trebuie să o reduci la tăcere. Dar nici nu trebuie să o lași să decidă în locul tău.
Poți învăța să-i spui: „Mulțumesc că încerci să mă protejezi. Dar acum aleg să continui, chiar și cu frica.”
Nu e nevoie să scapi de toate emoțiile negative ca să acționezi. E suficient să nu le lași să-ți conducă viața.
2. Rescrie-ți povestea de succes
Sindromul impostorului se bazează pe o poveste internă în care tu ești „norocosul”, „impostorul”, „cel care a păcălit sistemul”.
Întrebare utilă: Dacă ai scrie o scrisoare unui prieten despre cum ai ajuns unde ești acum, ce ai spune? Ai menționa probabil:
-
Orele petrecute învățând
-
Curajul de a aplica la un job nou
-
Zilele în care ai perseverat, deși era greu
-
Momentele în care ai învățat din eșec
Scrie toate acestea. Pune-le pe hârtie. Când le vezi clar, încep să contrazică acea narațiune falsă a impostorului.
Nu e vorba doar de ce ai realizat, ci de cine ai fost pe parcurs.
3. Normalizarea e cheia: vorbește despre ce simți
Sindromul impostorului se hrănește din izolare. Cu cât simți că doar tu îl ai, cu atât devine mai puternic.
Dar adevărul e că și ceilalți din jurul tău îl simt.
Poți deschide o conversație sinceră cu cineva în care ai încredere:
-
„Am simțit că nu merit promovarea. Ți s-a întâmplat vreodată?”
-
„Uneori simt că nu știu ce fac, chiar dacă aparent mă descurc.”
-
„Mi-e frică că nu sunt la nivelul așteptărilor.”
Probabil vei auzi: „Și eu am simțit asta.”
Vulnerabilitatea autentică creează legături. Și rupe izolarea.
4. Învață să primești feedback-ul pozitiv — fără să-l minimizezi
„Ai făcut o treabă bună!”
„Mulțumesc, dar n-a fost mare lucru…”
Sună cunoscut? A devenit aproape un reflex să respingem complimentele. Să ne protejăm de așteptări. Să evităm disconfortul de a fi văzuți.
Data viitoare când primești o laudă, oprește-te. Inspiră. Zâmbește. Și spune doar: „Mulțumesc.”
Nu e aroganță. E recunoaștere. Și este un pas concret spre a schimba modul în care te raportezi la valoarea ta.
Când accepți un compliment, nu te prezinți ca superior. Te prezinți ca uman.
5. Definește succesul în termenii tăi, nu ai altora
Sindromul impostorului se simte cel mai intens când te măsori după standarde care nu îți aparțin. Când crezi că trebuie să știi tot. Să fii mereu calm. Să nu greșești. Să nu ai emoții. Să demonstrezi constant.
Dar cine a decis toate acestea?
Ia-ți un moment să scrii, pentru tine, cum vrei să arate succesul. Poate sună așa:
-
Să învăț ceva nou în fiecare lună
-
Să fiu autentic în ceea ce fac
-
Să am curajul să-mi recunosc limitele
-
Să am echilibru între viața profesională și cea personală
Când îți redefinești succesul, în funcție de valorile tale, sindromul impostorului începe să piardă teren.
Câteva lucruri importante de ținut minte:
-
Sindromul impostorului nu dispare complet. Dar se poate gestiona. Cu blândețe, răbdare și introspecție.
-
Frica de a nu fi suficient este un semn că îți pasă. Că vrei să faci lucrurile bine. Că ești implicat.
-
Nu e nevoie să te convingi că ești „perfect”. E suficient să accepți că ești om. Cu emoții, îndoieli și tot pachetul.
În încheiere (fără clișee, doar adevăr)
Sunt momente în care o voce interioară îți spune că nu ești ce pari. Că nu ești destul. Că tot ce ai realizat e un accident fericit.
Dar tu știi cât ai muncit. Cât ai crescut. Cât ai înfruntat provocările. Și, cel mai important, știi că ai ales să continui chiar și cu acea voce în ureche.
Asta nu te face impostor. Te face curajos.
Sursa: Revista Ioana
