Actrița June Squibb tocmai a scris istorie la venerabila vârstă de 96 de ani. A devenit cea mai în vârstă persoană nominalizată vreodată la un premiu Tony pentru actorie. Performanța ei magistrală din piesa „Marjorie Prime” i-a adus o recunoaștere pe care mulți o așteaptă o viață întreagă.
O victorie care rescrie regulile
V-ați gândit vreodată cum ar fi să vă reinventați viața la o vârstă la care alții abia dacă mai ies din casă? June a făcut exact asta. Ea a depășit recordul anterior deținut de Lois Smith, care primise o nominalizare în 2020, la 89 de ani, pentru rolul din „The Inheritance”.
Iar atitudinea ei este pur și simplu molipsitoare. Într-o declarație oferită revistei People, actrița a mărturisit că este „încântată de ceea ce va face această nominalizare pentru cariera mea”.
Da, ați citit bine.
La 96 de ani vorbește despre viitorul profesional. Ea a adăugat că vrea să împartă această nominalizare „cu toți cei care au muncit atât de mult pentru a o readuce la viață pe Marjorie Prime”. Mai mult, colegul ei de distribuție, Danny Burstein, a devenit cel mai nominalizat actor de sex masculin din istoria premiilor Tony, iar June a ținut să precizeze că este „în al nouălea cer” pentru el.
Un rol complex și o competiție acerbă
Dar stai puțin, că lucrurile sunt și mai profunde. În piesa „Marjorie Prime”, June interpretează o femeie în vârstă care suferă de demență și care folosește o hologramă AI a răposatului ei soț pentru a-și păstra amintirile vii. Este un rol extrem de complex, care concurează la categoria Cea mai bună interpretare a unei actrițe într-un rol principal alături de nume grele: Betsy Aidem („Liberation”), Marylouise Burke („The Balusters”), Aya Cash („Giant”) și Laurie Metcalfe („Death of a Salesman”).
Povestea ei este cu atât mai relevantă cu cât, la noi în România, femeile se simt adesea invizibile pe piața muncii imediat ce trec de 50 de ani. Așa cum semnalează și publicația Hellomagazine într-un material recent, citată de Lyla, June Squibb este o adevărată legendă a scenei. O poveste ca a ei ne arată că limitele sunt, nu de puține ori, doar niște bariere autoimpuse.
O carieră începută în anii ’50
Și-a început cariera la Cleveland Play House (unde a jucat în piese precum „Marseilles”, „The Play’s the Thing”, „The Heiress”, „Detective Story” și „Ladies in Retirement”) și în producții Off-Broadway în anii ’50. Debutul pe Broadway a venit abia în 1959, în rolul Electrei din producția originală „Gypsy”. Au urmat apoi roluri în „The Happy Times”, „Waitress”, „Sacrilege” și „Gorey Stories”.
Chiar dacă a devenit un nume sonor abia în anii de amurg, jucând în filme și seriale precum „Meet Joe Black”, „Nebraska”, „Thelma”, „All My Children” și, mai recent, în debutul regizoral al lui Scarlett Johansson, „Eleanor the Great”, internetul a redescoperit-o pe tânăra June.
Fotografiile din tinerețe fac furori pe internet
Pe contul ei de Instagram au început să circule fotografii rare din tinerețe. „Una din zilele mele la Cleveland Playhouse #tbt”, a scris ea lângă o imagine alb-negru. „Un alt #tbt”, a adăugat lângă o altă poză în care ține o oglindă pentru partenerul ei de scenă.
Însă postarea care a adunat cele mai multe zâmbete, și pe bună dreptate, a fost una absolut fabuloasă. „#TBT la musicalul Silk Stockings în nordul statului NY. Aproximativ anii 1960. Dacă ar fi să ghicesc, aș numi acesta look-ul meu «Chic în Cioară». Nu știu unde zburam, dar trebuia să arăt fabulos făcând-o”, a scris actrița alături de o fotografie în care poartă o rochie neagră și un accesoriu masiv cu pene negre pe cap.
„Oamenii continuă să-mi ceară să fac lucruri”
Numai că energia ei debordantă nu se oprește aici. Vorbind cu publicația The Guardian, actrița a explicat de ce cariera ei a înflorit în ultimii ani. „Există mai mult de lucru pentru oamenii de vârsta mea ca niciodată. Acum avem doamne în roluri principale la 50 și 60 de ani, și nu am mai avut asta niciodată înainte în film”, a declarat ea cu mult entuziasm.
Cât despre retragerea din lumina reflectoarelor, ei bine, lucrurile stau complet diferit față de ce te-ai aștepta. „Mă tot întreb: «Ei bine, Doamne, cât timp voi mai continua să fac asta?» Nu am niciun răspuns la asta”, a recunoscut ea sincer. „Nu spun că nu vreau să mă pensionez, dar oamenii continuă să-mi ceară să fac lucruri, și așa că le fac.”
